08 Dec MUMA DRACILORI AI CU UN OCHIU ÎN FRUNTE
A fost vre-un păcurar și a plecat el să umble cu oile, și a avut trei câini, buni câini. Și să duce el la munte. Se pune ploile, dar el vede vro peșteră vre-undeva. Când haide să se ducă el în peștera aceea, să se ascunde de ploaie și el și vitele, că el umblă, e păcurar. Tună el în peșteră, când în peștera aceea vreo babă cu număi un oichiu, dar oichiul îl are în frunte, nuie ca la toată lumea. Și nimică, el îi zice babi: Bună vremea mumă!”, că să vede că e muiere bătrână, și ea-i răspunde:
– Mulțumesc! Cine ești tu? Eu mi-s, zice, muma dracilor. Ma, cum tu veniș aici, baș la mine la conac?
– M-am ascuns de ploaie, ma n-am știut că e cineva în această peştere.
– Nu-mi smintești tu nimic, ma aicea să nu-ți faci cruce. Dacă-ți faci cruce, n-o să fie bun de tine.
Nimica, omul zice că ea să glumește, n-a șciut el de aia. Dar oile și caprele au fost înăuntru, dar câini afară. Când sară s-a culcat, își făcu cruce. Până el își făcea cruce, de odată ușa peșterii se închide. Peșteră, s-a făcu un cleanț.
Mă, a stătut el o zi, măi și cealaltă zi. Ce să facă omul, nu poate să iesă. El, haide, să strige la cânini săi. Este, cică, o găuricică, număi câtă să vede înafară. Mică gauricică, nu poț să te bagi. Strigă el la câini, că-i aude că latră:
– Ooo, breeei, ogarăi mei!
Câini când l-au auzit, a dat al mare cu pieptu, cleanțu să legnit câta către el și gaura aceea s-a mai deschis câta. Dă al mijlocin şi mai câtă, dă al mai mic și trece prin gaura aceea, o lărgește. Iară dă al mijlocin, o măi lărgește, dă al mare și face gaură de tot. Și câini îl slobod și el pleacă cu oile. Dar, a fost ploaie mare, de s-a făcut apa mare de tot. Dar, muma dracilor i-a dat un ieal, când îl primisă atunci sară la conac. Și i-a zis să pune inelul la deget. Dar, când a pus inelul la deget, el nu măi putea de ea să scape niciunde.
Acolo când el ajunge să treacă peste apă, apa aceea era mare de tot. Ma, caprele au trecut pe punte, da și oile după capre. A trecut câini, dar el nu putea să treacă peste punte, că puntea așa făcea: încoace-încolo, încoace-încolo număi să vâlcăia (se clătina). Lui îi dea în gând, haide să scoate inealul din vedere. El a dat cu toporu, și a tăiat degetul de tot, și cu tot inealu îl lapădă în apă. Când, dintr-o odată a săcat apă, a rămas uscat cu totu. Dar, ea, baba aceea a făcut o vagauna. Dar, deodată când a rămas în săc, ea zice:
– E, e, e, îmi scăpaș! Dar, nu mi-ai fi scăpat!
Că ea l-a amețit cu apa aceea, a cătat aci să-l nece. Când a văzut, el se luă dupa babă, dupa babă, și o tupăie pe babă. Când o omoare
de tot pe babă, iesă în vreo tîlvă cu oile, cu caprele și înserează sub un fag rotat. Când noaptea, viseze el niscar cinci fete mari pe lângă el, în țoalele albe și-i zic:
– E,e,e, ai avut mare noroc, că ai lepădat inealul acela. Să nu fi lepădat inelu, mare rău ți s-ar fi întâmplat. Dar nici acuma viu nu rămâi, că babă are noua feciori, ei îți poartă de grijă. Număi când ar ști el, vorbesc ele una către alta le viseze el la la baltă aceea de aici, dupa ce noi
dimineață ne scaldăm, să se spele pe oichi cu apa aceasta și nu-i mai face nime nimica. Așa, el când se pomenește, îi dă în gând ce poate să fie, și drept la baltă se spală. Când s-a spălat pe oichi, s-a spălat el cu totu, numă ce bat petroane prin lemne pe unde-s caprele. Lui îi dă
în gând și fuga ia câta apă cu pumni și stropește oile și mângăie câini cu apa aceasta. (Apoi) nu l-au mi dârât nimeni nici în zi de astăzi, la scos (din nevoie) vâlvele, dar iar ar fi pierit de feciori a ei, de draci.
POVESTEA DESPRE DOI FRAȚI
POVESTEA DESPRE DOI FRAȚI
Au fost doi frați săraci. Parinți le-a murit. Unu vrea dreptate, unu vrea strâmbătate. Da, au avut un cal, trei sute de bănci bani, și un car. Și ei pleacă pe drum și să mâna (întra ei), unu vrea drepate, altu vrea strâmbătate.
Ei să rămășăsc, dacă le vine vre-unu înaintea, dacă să întălnesc
cu cineva pe drum și dacă zice că e bună strâbătatea, aăla să ia bani. Când, s-întâlniră în cale cu vre-un om, aâăla spune că e măi bună strâmbătatea, și fratele al mic ia bani la frate-su care vrea
dreptate.
I-a luat și calu și caru și măi la urmă, se rămășază de a patrulea oară și oichi să-i scoată, că iar e bună dreptate. Când a vrut să-i scoată oichi, fratele al mare ce a vrut dreptate a zis:
– Să îmi scoți oichi frate, ama să mă duci din deal de fântână, la cutare loc.
El să duce acolo la fântână și-i scoate oichi și îl lasă. Când noaptea, vin vâlvele și se scaldă în fântâna aceea și zic:
– Apa aceasta e bună, ma deloc să vină omu (cel beteag) să se spele aicea. Să nu aibe mâini îi vin mâinile; să nu aibe picoare – îi vin picoarele; să nu aibe uriechi – îi vin urechile, să nu aibe oichi – îi vin oichi. De ce gude mană/cusur, lipsă să fie, cât de bolnavicios, el se lecuie.
Omul acesta când a auzit așa, lui i s-a încălzit câta inima. Ele pleacă de acia și se duc. Și el binișor, binișor în coate și în genunchi, și când ajunge până la izvorul acela, da i-a dat vre-o trochiță fratele în mâna – de o dată cu apă și lui i se-mpare că vede, dă de adăoară, lui i se-mpare că vede mai bine, dă de a treilea oara vede cum a văzut.
Mai ia câta apă în trochița aceasta și aude că e fată lu țaru bolnavă nouă ani. Cică, să-i ducă câta apă că-i va trece de la burtă. El a
dus apă și a lecuit-o pe fată, și țaru i-a zis:
–Tu ai lecuit fată mea bolnavă de nouă ani.
Tu să ramâi țar în țară mea. Că eu oriunde am fost și pe unde am umblat nouă ani nuie leac. E, ramâie el să fie țar. Când să facă ei nunta și nunțesc, fratele lui aude că el a înzdrăvenit de la fântâna aceea. La trei ani după ce trece nuta lui frate-su își scoate oichi și el, baș acolo unde l-a lasat pe frate-su, că să îmbogățască și el vreundeva. Când, vâlvele vin iar noaptea să se scalde și zic:
– Apa aceasta e bună de toate, și de toate lecuie, ama haide supt lemnul acela din deal, că unul întâi a ascultat la noi și l-am lăsat că a vrut dreptate, dar pe acesta să-l întrebăm cât costă strâmbătatea. Se duc vâlvele și l-a rupt tot, în toate părțile.
Că a vrut strâmbătate și a pierdut și viață, dar frate-su a rămas să fie gazdă cât e viu cu dreptatea.
