27 Oct POVIEȘCILI LU VICEA MITRAN PRIČE VIĆE MITROVIĆA
CUM A SORTĂIT DUMNEZEU LUMEA PE PĂMÂNT (KAKO JE BOG STVORIO ŽIVOT NA ZEMLJI)
A mânat Dumnjedzău pră Sâmpjetru să sortăje lumja pră pomânt. Luvă
Sâmpjetru šî sortăji jeal: aj frumoš ku aj frumoš, aj urâc ku aj urâc, aj strâmbj ku aj strâmbj, aj săś ku aj săś, aj škjopi ku aj škjopi.
Dupa śe a sortăit lumja, să-ntoarsă kâtră Dumnjedzău:
– Doamnje, făkuj kum spusăš.
Dumnjedzău kată, šî-i spusă:
– Doamnje Pietre, kum aj sortăit tu lumja? Ai pus pră aj uorbi ku aj uorbi, aj săś ku aj săś, aj škjuopi ku aj škjopj. Kum sâ să askulće jej, kum să trăjaskă? Să će-ntorś dînlok šî să mjeastâś lumja, dă să poată unji pr-alcî
s-askulće.
S-a doborît Sâmpjetru šî mjeastăkă lumja: aj frumuoš ku aj urâc, aj sănătuoš ku aj škjopi, ku aj uorbi, ku aj săś. D-aja a râmas lumja mestâkată.
(Povast’asta a spuso Dragutin Adamovici dân Vitoniţa (Vitovnica). A cles- o Vicea Mitrovici (Vića Mitrović) în 06. VI 2002)
KONAKU DÎN BABILION
Vreodată, naintea Potopului, toţi au vorbit o limba, a fost toţi un fel de lume. Să-mpreunat să facă un conac mare până la ceri, acolo la Babilon. L-a-nceput ca pe o claie, din jos măi larg, da mergând în sus îngust, supţire. Cată Sâmpietru cum fac ei conac-ola şi spune el la Dumnezeu:
– Doamne, Dumnezeule, cată cum fac ei conac-osta de înalt, îi mână şi pe ai şchiopi, şi pe ai săci, să ducă câte o piatră de să facă conacu.
Da Dumnezeu i spune:
– Trebe să lucre şi ai şchiopi şi ai bolnavi că îi mâna mageri a lor. Ei-s măi bătrâni peste ăştea, de aia îi mână. Mai cată, două- trei zile până fac ei conacu, să vezi când ajunge fratele tău Ilia
şi când dă cu trăsnetu, tot o să risipească.
Aşa şi a fost. Dupa două-trei zile ajunsă sfântu Ilia, a dat cu treasnetu în conac-ola şi la risipit de tot. Cum a dat cu săgeţile ale lui, a sprînjit şi lumea ce a făcut conac-ola mare.
Ia sprînjit pe tot pământu: uni căzura în Italie, uni în Rumânie,
uni în Turcie, alţi în Sârbie. Şi de atunci să sortăit lumea, şi de atunci să făcut multe limbi.
POVASTA-LU SÂNTOAĐERJ
Vrodată kând a îmblat sântoađeri pe pomânt pe kaj, a fost o muma maşce ş- avut şî fată jej şî fată omuluj. Mašćoanje-aja a urât-o pe fată lu uomu-su, atâta đe s-a ginđit kum s-o zatrjaskă. La fata jej îj faśe mălaj đe kukurudz, dar la alu uomusu, mălaj đe śenušă. Kând a tunat Sântoađerj, ja faśe turtă đe śenušă š- o trămijeće pe fată omuluj la moară ku un sak pljin đe lână, šî- i spunje să toarkă toată noapća kă i trâаbe đe nuntă. Adoratură a mânat-o să lukre sară dupa śe zavârnje soarilji pe Sântoađerj, kă s-omoară sântoađerj.
Kând a pljecat fată în kap đe murg la moară, înkrošnjată ku boabe đe kukurudz šî ku lâna, în kalje s-a-ntâlnjit ku o mâca. Mâca a mionjeat:
– Mjau, mjerg šî jo ku ćinje.
– Mâcă, mâcâšoară, ajde ku minje đe socâjoară, kă ma duk la moară să tork toată noapćaa spus fată. Dupa o vrjeme jakă-l în kalje un kokuoš:
– Kukurigu, mjerg šî jo ku ćinje!
– Ajde ku minje đe soţâje, kă m-a trămjes adoratură să ma duk la moară noapća, šî akolo să tuork toată noapća! Kând a aźuns la moară, moraru s-a mirat:
– Đi śe će-a mânat mumă-ta să tuorś, k-a tunat sântoađerji. Dakă će văd kă tuorśi lâna će omuor. Kare guđe va baćea la uša, tu nu đeškiđea, păna în kântatu kokošâlori.
Fată s-a pus să toarkă. Kând, pi la vro vrjeame s-auđe: trop, trop, trop! Bat sântoađerji la uša:
– Ješ fată afară să źukăm. C-a venjit źunje frumuos, să će maric dupa jeal!” Dar mâca o învacă să lje śeară o sută đe kârpe đe mătasă.
– Nu puot să jes afară. Mi-s fată mare, îmtrâabe o gramadă đe kârpe đe mătasă, đe să mă mărit. Sântoađerji să dusăra. Nu-s, šî pi la o vrjeme jakă-s vin: Trop, trop, trop! I lupâdară o grămadă đe kârpe – mândre, pistrice în tuot fjealju. Bat sântoađerji la uša ku kopićilji:
– Ješ fată afară să źukăm. C-a venjit bekjarj frumuos să će măric dupa jeal! 44 Dar mâca jar o-nvaţă să śeare o rokije frumoasă.
– Nu puot să jes afară, kă mi-s fată mare, îmtrâabe o rokije. Jej să dusăra. Nu-s, šî pi la o vrijeme jakă-s, vin sântoađerji: Trop, trop, trop! I lupădară o rokije albă. Bătura la uşa šî o strâgără:
– Ješ fată afară să źukăm. C-a venjit bekjarj frumuos să će măric dupa jeal!
Dar mâca o-nvacă să śeare brăśirị đi la sântoađeri.
– N-am brăśirị đe nuntă. Mije- m trâabe nu šćiu kâće šî kâće frâmbij đe brăśirj. Să duk jej: trop, trop, trop!
Îmblară jej, îmblară šî jakă-s vin sântoađerjị, lupădară o gramadă đe frâmbij đe brăśirj šî jar bat la uša, o strâgă pe fată afară:
– Ješ, fa, fată afară să źukăm! Dar mâca o-nvacă să śeare śirjiepi.
– Nu puot să jes afară, mi-s fată mare, îmtrâăbe đe să dăruj nuntă ku śirjepi kusuc, să mi-j duśec. Îmblă jej, îmblă şî jakă-s vin ku śirjepji. I lapădă o gramadă đe śirjepi kusuc š-o strâgă să jasă afară:
– Ja ješ fată afară să źukăm!
Dar mâca jar o-nvacă să śeare peškire.
– Nu puot să jes afară, mi-s fată mare đe măritat, šî-m trâabe nu şciu kâce şî kâće peškire. Să dusăra sântoađerji, nu-s, nu-s, nu-s, šî jakă-s vin ku o gramadă đe peškire.
Bat jej la uša šî o strâgă să jeasă afară. Dar mâca o-nvacă să śeare đi la jej galbinj.
– Ba, jo!, nu puot să jes afară kă mi-s fată mare, trâăbe să ma mărit, dar n-am marem un šîr đe galbinj đ-aj marj šî un šîr đe galbinj đ-aj miś. Să dusăra sântoađeri. Nu-s, nu-s, nu-s, šî pi la o vrjeame jakă-s vin jej ku duavă šîrurj đe galbinj.
Bat jej la uša: zdrank, zdrank, zdrank!
– Ješ fată afară să źukăm! Jar mâca o învacă să śeară stranje šî pâături.
– Ba, jo!, nu puot să jes afară, kă-m trâăbe stranje şî pâăturj cusuće. Îm trâăbe kând mă mărit, s-am să mă kulk. Jej să dusăra, îmblară, îmblară šî jakă-s vin ku stranje šî pâături cusuće.
Jar bat la uša, o strâgă:
– Ješ fată afară să źukăm, kă ăće c-a venjit źunje să će ja! Dar mâca o învacă să maj śeare un sănduk.
– Nu puot să jes afară, kă-m trâăbe kând ma mărit un sanduk đe să pun darurj šî coaljilji în jeal! Jar s-a dus să îmblje, nu-s jej, nu-s, šî kând jakă-s vin ku sanduku, frumuos, mare, taman să-nkjapă tuot ruostu ś-a dus. Kând lupădară jej ormanu, mâca đeacă ku laba-n kokuoş, kokuoşu kântă: kukurigu!
Mâcă đinkolo mionjea: „Mjau, mjau! Šî sântoađerj s-a dusăra: trop, trop, trop! Kâta dupa vrjeme-ja să varsară zorilji šî să faku dzâva.
Skapă fat-aja đe sântoađri, rămasă vije. Kând điminjacă, krăśeašće ja dupa tată-su să vina ku buoj înźugac, ku tot karu, ku lojitrilji, să ja toată colamă, toaće darurlji śe j-a dus sântaođeri.
Tată-su kând a audzât aja, đin luok prinsă buoj la kar, pusă lojitrilji šî s-a repedzî la feji-sa. Dar mujear-sa să râđe kât poaće, îš baće źuok, kă să ginđit kă je moartă fată-luj, a omorât-o sântoađeri.
Kând akolo, fată-luj frumuos îmbrăkată, skimbată îl ašćeaptă. Înkarkară jej karu ku vâr, šî la urma pusă fată šî tortu şî maśinjišu, k-a fakut šî fanjină đe mălaj.
Kând îi vădzu, muma mašćea, đe śuda fijeći, k-a rămas vije, spusă la fei-sa:
– Alălăj, fată-mja, śe nu će mânaj jo pe ćinje. Să će duś astară, fată-mja, să-c faś šî tu aša darurj mulće šî mândre.
– Să mă duk mujkă, kum să nu mă duk, kată śe darurj frumoasă! Kând sară, în kap đe murg, fată pornji la moară ku un kajer đe lână.
În kalje să-ntănji ku mâcu: – Mjau! Să mjerg šî jo ku ćinje?
Đeacă ku piśuoru în mâc, š-îl dudăji:
– Du-će drakuluj, tu să mjerź ku minje? Tu o să-m tuorś, š-o să-m faś coalje mije?
Kokuošu sări înainća jej:
– Kukurigu! Să mjerg šî jo ku ćinje đe socâje?
Jar’ ja đeacă ku piśuoru š-n kokuoš, š-îl dudăji:
– Fuź đ-aśija! La śe să mjerź ku minje? Tu să-m fij đe socâje?
S-a dusă ja sângură, dar mâcu ku kokuošu uđira.
Kând aźuns la moară, morarju tăku, njimika nu-i-a spus. Fată a slobodzât moara să maśi- nă, luvă furka-n brâu šî pornji să toarkă.
Dupa pućearja nuopcî, jakă-s sântoađerji pe kaj: trop, trop, trop! Loviră jej ku kopićilji în uša, zdrânkanjira.
O străga jej afară:
– Ješ fată afară să źukăm! K-ăće c-a venjit bekjarj frumos, să će ja đe mujeare, sî să-nsoară ku ćinje!
– Nu puot să jes, kă mi-s fată mare, am aźuns đe măritat! Mije-m trâabe un rând đe coalje šî darurj. Să-m duśec kârpe, rokije, zobunu, galbińj, śirjepi kusuc, brăśiri, peşkire, stranje, pâaturj cusuće, kapatânje şî sanduku. Tace să mi lje duśec!
Jej s-a dus. A îmblat, nu-s, nu-s, şî, ăće-s vin înkarkac ku coaljilji, ku tuot ruostu śe-i trâabe la o govije kând să marită. Asta n-a şćiut să śeare pe rând, numa tuot đintrodată a śerut. Fata a đeškis uşa š-a ješît afară înăninća kântatu kokošîlorj, kă să vadă darurlji kum ăs đe frumuosă. Jej o prinsăra š-omorâră. I-a skuos macâlji, lje-a anjinat šî lje-a-înfăšurat la fusu mori, dar pe ja o pusăra la mâšnjik, i beljira đincî, … pe šuoldu i-a rămas sâamnu đe kopita kaluluj.
Đimińacă, mumă-sa prinsă boji în kar cu lojitrilji. Kând aźunsă la moară šî vădzu pe fei-sa ku gura kaskată ja spusă:
– Śe zâmbješći, cuku-će đe fată, mora kă aj făkut mulće darurj, măj mult đikât aja, soră-ta?
Kând s-apropijat đe fei-sa, o vădzu moartă, ku maţâlji înfăšuraće la fusu muori, ku đincî beljiţ, aša zâmbita.
– Au lălăj, fată mja, śe fakuj jo ku ćinje – s- a pus sî să kânće dupa
fei-sa, s-omoare đe parerău jej, kă ja omorât sântoađerji fată.
(Povastă-sta a spus Miljeoa Şcoprdici (Mileva Škoprdić 1928- 2012) dîn Jgobica (Žgobica). A cules Vicia Mitrovici (Vića Mitrović) în mai 2008)
