20 Sep MÂNDRI CRESCĂTORI DE BOUTE
Vlahii au fost la origine păstori. Ei locuiau la capetele brațului sudic al Munților Carpați, între patru râuri mari: Velika Morava la vest, Timok la est, Dunărea la nord și Crni Timok la sud, pe versanții Miroč, Deli Jovan, Homolje, Beljanica și Kučaj.
Mândria lor a provenit din secole de independență, de care s-au agățat chiar și atunci când aceasta însemna sărăcie. Ei și-au trăit viața modestă în acele crânguri și, din moment ce această parte săracă a raiului nu a atras atenția nimănui, au rămas singuri. Chiar și astăzi, acea zonă este considerată cea mai săracă parte a Serbiei.
Mergând cu mașina prin sate liniștite, poți vedea căsuțe pe marginea drumului, aproape cabane din lemn, lângă care se etalează case cu trei etaje ale muncitorilor oaspeți. Ambele case sunt în mare parte goale, sate întregi sunt abandonate. Este obișnuit ca jumătate din familie să plece în străinătate chiar și din zonele cele mai rurale.
Deși au statutul de minoritate națională, majoritatea vlahilor se declară sârbi. Unii îi consideră români de pe această parte a Dunării, mai ales că România odinioară se numea Țara Românească Mare. Ei văd originea numelui Vlah în cuvântul germanic „Welschen”, pentru vorbitorii de limbă romanică. Alții îi consideră pe vlahi ca fiind originari romanizați din Balcani. Se speculează că au apărut din integrarea triburilor tracice, celtice și ilirice, în timp ce românii au apărut din amestecarea ulterioară a vlahilor și slavilor. Ei caută originea numelui în cuvântul „Volcae” pentru poporul celtic menționat de Cezar. Ei îi numesc cei mai bătrâni oameni autohtoni din Balcani.
